Suferinta dulce amaruie

“Nicioadata nu mi-am dorit mai mult ca acum sa evadez din asta lume “

                Zilele ploioase aici  sunt nenumarate , iar Soarele uita de multe ori sa-si faca aparitia, uita sa-si imprastie caldura peste pamantul umed si trist … Ma aflu la a patra mutare , de cand m-am nascut , iar aceste mutari au loc deoarece serviciul parintilor mei nu este nicioadata stabil , intotdeauna sunt nevoiti sa plece in locul in care exista mai multa nevoie de ei . Iar eu , sunt o simpla fiinta care nu face nimic mai mult decat sa-I urmeze . De fapt nu-mi amintesc sa ma fi intrebat macar o data daca sunt de accord cu aceste idei.

                O zi obisnuita din viata mea , incepe la fel , de dimineata pana seara tarziu sunt singura in aceasta casa imensa , si cand nu-mi ocup timpul citind sau scriind despre ceea ce ma inconjoara , ma rog doar ca unica mea dorinta sa fie ascultata.. sa pot sa evadez macar o data din lumea aceasta monotona din care fac parte acum , sa pot sa simt ce inseamna sa traiesti cu adevarat …

                Nu este gresit , cand afirm faptul ca nu am trait cu adevarat pana acum caci nicioadata nu am stat suficient de mult intr-un anumit loc , incat sa-mi pot face o viata a mea . Mereu cand reuseam sa ma adaptez unui anumit grup , era timpul sa plec in alte locuri .. . In general ma adaptez destul de greu , nu sunt o fire tocmai sociabila. Cei mai buni prieteni , sunt undeva departe de mine acum , nu i-am mai vazut de aproape 6 ani , si intr-un fel sau altul am pierdut orice legatura cu ei .. Sunt doar eu si cu mine , si ma lupt cu sentimentul de singuratate care ma inconjoara..       

                Parintii mi-au zis mereu “Carolina nu trebuie sa stai doar in casa” sau “ Carolina poti incerca sa socializezi cu unele persoane caci nu te vor rani “ , dar cum nicioadata nu i-am ascultat , am ajuns sa ma inchid tot mai mult in mine . La inceput  , la prima mutare , am incercat sa ma adaptez unui anumit grup de persoane , insa m-am dovedit a fi dezamagita de comportamentul lor fata de mine , mereu  glumeau pe seama mea sau pur si simplu ma stresau doar pentru a-mi face rau . Dupa aceasta , a trebuit sa schimb liceul , acel grup fiind din acelasi liceu cu mine , iar a apoi am ajuns sa nu mai incerc sa-mi fac alti prieteni . Este un fel de a spune ca am trasat cu creta neagra un cerc in jurul meu , si am ramas in acel cerc , cam pana in prezent. Nu am incercat sa mai evadez din el si m-am cufundat continuu in amintirile trecutului . O buna perioada de vreme eram ca orice alta persoana , aveam prieteni , probabil ca si iubeam , povesteam sau impartaseam diferite secrete cu diferite persoane. Pot spune ca a fost o perioada relativ frumoasa .

                Acum? Acum nu inteleg unde ma aflu , si cu ce scop am ajuns si aici … si mi-e teama ca atunci cand voi intelege scopul venirii mele aici , va trebui sa plec oricum in alta parte.

                Cineva spunea candva ca “ uneori trebuie sa pleci din oras pentru a avea o noua perspectiva . Dar nu intotdeauna stii ca ai o noua perspectiva pentru ca ai avea nevoie de o noua perspectiva ca sa-ti dai seama de asta “ Este un lucru ciudat , dar real , sau cel putin pentru mine. Nu mi-am dat nicioadata seama de unele lucruri , era precum as fi avut ceata in fata ochilor , si le-am constientizat abia tarziu cand oricum,,nu mai aveam cum sa le indrept.

                Se apropie iarasi seara , ploua necontenit , si devine frustrant sa auzi noapte de noapte , stropii de ploaie cum cad pe sticla geamului ,si incearca sa patrunda in casa . Frustrant nu este zgomotul produs ci faptul ca ma regasesc prea mult in acest joc al lor.. obisnuiesc sa fac galagie cand intru in viata cuiva si parasesc culisele intr-o liniste dulce.

                De undeva din alta camera se aud niste pasi , suieraturi , ce dau impresia faptului ca mai este cineva in casa cu mine. Incerc sa-mi deschid ochii si cand vreau sa pasesc pe podeaua umeda de sub patul meu , evadeaza un mic soarece si fuge pana la usa si apoi departe pe hol.. Mereu le-am zis parintilor ca ar trebui sa mai curatam unele locuri din aceasta casa , dar ei mereu au sustinut faptul ca nu au timp.. acum  in loc sa dorm fug dupa soarecii ce-mi bantuie casa. Ies usor pe usa dormitorului , si caut sa aprind becurile de prin toata casa jocul devine destul de distractiv , o fata de saisprezece anii alergand dupa un soarece printr-o casa ce seamana mai mult a labirint. Intr-un final , reusesc sa-l gasesc ascuns dupa un scaun , si in cele din urma dispare dupa o usita nu foarte bine inchisa micuta, cam de un metru , din lemn lacuita cu o substanta alba.. Desi nu sunt tocmai mica de statura , ma strecor usor prin acea usita , care pare ca m-ar fi asteptat pe mine , deoarece nu a opus rezistenta cand am dorit sa o deschid. O data patrunsa pe acea usita , inaintez printr-un mic culuar prafuit si plin de panze de paianjan care se tot lungeste pe masura ce inaintez. La capatul acelui culoar nu observ decat o luminita alba si apoi nimic… pentru un timp totul devine alb iar apoi acea puternica lumina patrunde tot mai aspru ca si cum ar dori sa-mi strapunga corpul , renunt din a ma mai impotrivi , si cad intr-un somn adanc..

                Nu cred ca am mai dormit nici macar o data atat de bine precum am dormit acum.. si desi nu imi amintesc ce s-a intamplat , ma aflu in acelasi pat din care am plecat doar ca , totul arata altfel in camera acum . Lucrurile sunt aranjate acum sunt draperii la geamuri si peretii nu mai sunt crapati , ci arata chiar superb . Luna ,ce poarta o iubire nemarginita Soarelui , i-a lasat loc sa straluceasca pe cer , si sa se bucure din plin de libertatea de a emana caldura catre pamantul roditor.

                Sunt putin surprinsa de aceste schimbari placute , cineva s-a chinui mult sa aranjeze totul prin camera peste noapte , si as putea incerca , macar sa multumesc pentru acest gest coplesitor. In final , ies din camera mea si ma intampina imediat cum deschid usa un miros dulceag de clatite cu gem , ceea ce este putin neobisnuit deoarece mama mea nu obisnuieste sa fie acasa diminetile dar apoi sa gateasca. Prin urmare alerg repede pe hol si apoi cobor treptele spre bucatarie dar nu fara sa observ lucrurile frumoase ce apartin acum de fosta darapanatura ce o puteam numi casa.. acum pe pereti sunt diferite panouri captusite cu matase , desene de-ale mele de cand eram mica , poze de familie .

                O data ajunsa in bucatarie , mama mea vine spre mine si ma curpinde in brate apoi dupa o lunga imbratisare ma saruta pe frunte , si ma serveste cu o portie din acele clatite delicioase… imi arata o cutie cu cateva haine noi.. si apoi pleaca mai departe in treaba ei .

                Este un sentiment destul de placut sa-ti gasesti macar unul dintre parinti acasa , nu m-am mai bucurat demult de aceasta caldura sufleteasca caci adesea ma trezeam singura acasa si adormeam tot singura rareori cand ii vedeam seara , atunci cand ajungeau mai devreme acasa.

                Mi-am luat hainele cele noi primate de la ea , si dupa ce m-am imbracat cu ele , am iesit putin afara , caci insfarsit ploaia incetase de ceva timp , deoarece pamantul nu mai era atat de albastru si trist..

Cum am iesit din casa  am mers in curte , si am fost impresionata de placutul miros emanat de florile plantate..peste noapte . Pe cerul albastru se zareau doar porumbei  ce-mi conturau discret chipul si vazandu-I m-am bucurat atat de mult incat am inceput sa dansez de fericire printre lalelele albastre si lila , printre trandafirii negri si rosii , peste drumul pavat cu pietricele mici ce constituiau un calduros “Bine Ati Venit”.

Intre timp am vrut sa ma intorc spre casa , insa pe drum , printre chiotele nebunesti si rasetele rasunatoare , am descoperit chipurile vechilor mei prieteni , iar intre noi a parut ca nu s-a rupt nicioadata legatura , ca am ramas mereu alaturi , pentru ca imediat cum ne-am intalnit am si pornit sa discutam diferite lucruri sa ne distram si sa radem..

Era pentru prima data cand simteam ca traiesc cu adevarat in ultimii ani . Ma simteam iubita si simteam ca apartin cu adevarat acestei lumi , era pur si simplu o lume pe care nu doream sa o parasesc vreodata, era lumea mea. Singurul lucru ciudat era acela ca , toti cei care ma inconjurau , mama , prietenii mei , in loc de ochi aveau nasturi negri.. Dar nu am luat in seama acest aspect nesemnificativ si am continuat sa-mi vad de distractia mea alaturi de persoanele pe care nu le mai vazusem de foarte mult timp.

Desi o perioada ma temeam ca unul din ei sa nu intre in vre-un perete ori in vre-un stalp , temerile mele s-au risipit pe parcurs.

Intr-un timp traind astfel chiar nu mi-am mai dorit sa ma intorc..totul era perfect si frumos , totul se imbina armonios. Intr-una din zile , pe cand incercam sa desenez un peisaj din ansamblu al gradinii , vine spre mine mama si-mi intinde o cutiuta neagra legata cu un snur alb… in acel moment am crezut doar ca vrea sa-mi ofere orice altceva decat ce era in cutie.. Cand am desfacut-o.. in cutie erau doi nasturi , negri .. Am intrebat ce semnifica ei , si mi-a spus , ca daca doresc sa raman in aceasta lume , trebuie sa ii permit sa mi-i puna in locul ochilor astfel incat , as putea ramane aici vesnic..

                As fi putut sa aleg..fie sa raman in aceasta lume in care universul se contura exact asa cum imi doream fie puteam pleca de aici si sa ma intorc la viata mea monotona.. . Adevarul este ca adoram mult sa stau aici , sa-mi petrec timpul astfel insa aici nimic nu era real , totul era doar o plasmuire a dorintelor mele..si nu pot trai vesnic in trecut..iar eu abia acum realizez acest lucru. Totusi , nu pot spune ca am regretat faptul ca am ajuns aici.. este frumos sa stii ca exista o lume a ta in care totul capata contur dupa bunul tau plac..

                Asa ca m-am intors iarasi in fata usii..de aceasta data  fara orice fel de soareci , si am contiunat sa inaintez pana ce am ajuns in vechea casa.. M-am uitat din curiozitate la ceas , nu au trecut mai mult de zece minute , am fost plecata 10 zile.. deci un minut aici este echivalentul unei zile acolo..

                Probabil ca fiecare din noi avem o lume imagianra in care ne blocam intr-un moment prost , uitam sa mai revenim , dar in final , cand constientizam ce este mai important pentru noi , obtinem cheia evadarii..